Buen Vivir-ul ne inspiră

Ideația, “Orașul Buen Vivir-ului”, desfășurată de tinerii care animă rețeaua Orașe reziliente, și-a găsit inspirația în acest concept. Tinerii au explorat principiile Buen Vivir-ului și s-au arătat empatici față de experiențele comunităților andine care i-au dat naștere, în căutarea emancipării. Despre ce principii și experiențe este vorba? Iată-le pe scurt povestea…

După 500 de ani de violență, rasism, deposedare și aculturație forțată, comunitățile precolumbiene din regiunea Munților Anzi cunosc în ultimele decenii o “decolonizare” a conștiinței politice. Născut din matricea lor culturală, Buen Vivir-ul este discursul care exprimă această reînnoire.

Până la începutul anilor 2000, puțini sud-americani evocau Buen Vivir-ul. Apoi, el s-a difuzat foarte rapid ca discurs politic emancipator cu precădere în țări precum Ecuador și Bolivia, unde există comunități indigene numeroase și bine structurate. Buen Vivir-ul a obținut chiar recunoaștere constituțională fiind introdus ca principiu de referință în noua Constituție ecuadoriană din 2008, apoi în Constituția boliviană din 2009.

Pornind de la originile indigene ale conceptului, mediul intelectual sud-american a sistematizat Buen Vivir-ul, înainte ca acesta să fie difuzat în sfera politică. Diverși autori indigeniști au actualizat și armonizat noțiuni înrădăcinate în culturile comunităților autohtone, cum ar fi “Sumaq Kawsay” (în limba quechua) sau “Suma Qamaña” (în limba aymara),. Aceste noțiuni au un set relativ complex de semnificații, traduse prin: “viață armonioasă”, “viață sublimă”, “viață dulce”, “viață plenară”. Buen Vivir-ul scoate în evidență etosul lor comun, apoi face din acest etos indigen fundamentul unui proiect politic coerent, relevant pentru diversele popoare sud-americane, adaptat la provocările prezentului. 

Mobilizând valorile și viziunea asupra lumii pe care comunitățile precolumbiene au reușit să le perpetueze peste secole, Buen Vivir-ul urmărește să inspire lupta de emancipare a popoarelor sud-americane la acest început de mileniu. Mai exact, el se hrănește din culturile ancestrale indigene pentru a mobiliza imaginarul și voința politică a cetățenilor continentului împotriva hegemoniei capitalismului neoliberal. În particular, Buen Vivir-ul aduce o critică radicală promisiunii capitaliste privind “dezvoltarea”, care reprezintă justificarea ideologică fundamentală a modelului extractivist, speculativ, productivist și consumist.

După al doilea război mondial, conceptul de dezvoltare părea să contureze orizontul universal, trasat de Occident dar promis întregii umanități. Însă calea urmată efectiv de capitalism, în particular în America de Sud, a aruncat popoarele acestui continent într-o succesiune de crize grave deopotrivă economice, sociale, politice și ecologice. Aceste crize au dezvăluit limitele practice ale dezvoltării – promisiune ideologică pe care capitalismul o făcut-o întregii omeniri într-un mod nu lipsit de perfidie deoarece așa-zisa dezvoltare, făgăduită tuturor, a rămas un miraj pentru cei mai mulți.

Angajamentul guvernanților lumii pentru “dezvoltarea durabilă” (Summitul Pământului, Rio de Janeiro, 1992) a apărut ca o a doua promisiune, menită să repare eșecul celei dintâi. Conceptul de dezvoltare durabilă presupune nimic mai puțin decât corectarea sistemului capitalist și eliminarea consecințelor sale nocive pentru societăți și planetă pe baza principiilor de echitate socială, echilibru ecologic și eficacitate economică. Dar deceniile au trecut unul după celălalt și dezvoltarea capitalistă nu s-a metamorfozat într-o dezvoltare durabilă. Ba dimpotrivă, ea a pus societățile umane pe o traiectorie de “depășire-prăbușire”. Prin urmare, și acest concept s-a dovedit a fi tot o promisiune deșartă, incapabilă să înfăptuiască pe plan practic schimbările anunțate protocolar și ideologic în cadrul marilor Summituri internaționale.

Este important de înțeles că Buen Vivir-ul nu se dorește un model alternativ de dezvoltare, precum “dezvoltarea durabilă”, ci chiar o alternativă la dezvoltare! Deci Buen Vivir-ul nu îmbrățișează conceptul de dezvoltare în nicio versiune a sa. Pe de-o parte, așa cum am arătat, pentru că dezvoltarea justifică ideologic hegemonia capitalismului occidental – care, după lunga epocă a colonialismului, reprezintă o nouă formă de deposedare, intimidare și exploatare a popoarelor andine. Dar, mai profund decât atât, pentru că dezvoltarea este o noțiune născută din matrice culturală occidentală – deci, incompatibilă cu matricea culturală a acestor popoare.

Conform cosmogoniei popoarelor precolumbiene, timpul nu este liniar, ci ciclic. El avansează în spirală, iar viitorul se conectează cu trecutul. Prin urmare, noțiunile liniare de creștere, progres, dezvoltare – care presupun că o societate poate avansa permanent, spre un orizont superior – nu sunt compatibile cu această viziune asupra timpului. Conform acesteia, în fiecare evoluție există inexorabil o involuție și viceversa. Prin urmare, capitalismul nu poate izola dezvoltarea pe care o promite popoarelor de crizele și distrugerile pe care aceasta le generează inevitabil în urma ei. Apoi, când dezvoltarea se pretinde a fi “durabilă”, ea devine o ficțiune și mai înșelătoare.

Comunitățile indigene consideră că există o ambivalență fundamentală în toate elementele Universului. Fiecare realitate are contradicții esențiale, de nedepășit. Astfel, individul și comunitatea sunt doi termeni ai aceleiași realități. În absența comunității nu există indivizi, iar fără indivizi nu poate exista comunitate. Între cei doi poli armonia nu va fi niciodată perfectă, ci vor apărea în mod necesar aspecte consensuale și conflictuale care, la rândul lor, vor genera noi contradicții.

În această perspectivă, menirea Buen Vivir-ului nu este să anuleze contradicțiile existente într-o comunitate, ci să permită conviețuirea acesteia cu ele. Politica Buen Vivir-ului constă într-o căutare activă a armoniei, conștientizând că aceasta este întotdeauna precară și trebuie construită permanent. Atunci, ceea ce face sănătatea unei comunități nu este creșterea sa, ci contribuția sa la echilibru. Rolul Buen Vivir-ului, în particular în contextul epocii noastre, este de a împiedica inegalitățile exorbitante generate de capitalism să polarizeze comunitatea și să adâncească conflictele economice și sociale până la punctul de a destabiliza “întregul” comunitar.

Comunitatea este esențială pentru Buen Vivir, dar atenție! Ea include atât umanul, cât și non-umanul, viul și inertul, materialul și spiritualul. Aceste dualități sunt prezente peste tot și “a trăi bine” înseamnă să înveți să trăiești cu ele și să participi la echilibrarea lor.

Aceste premise au implicații politice concrete și directe pentru cetățean. Acela care acționează doar în funcție de interesele unei părți (familia sa, prietenii săi, opiniile sale etc.) creează dezechilibre în comunitate. Acțiunile individului trebuie să meargă în direcția diminuării și armonizării multiplelor contradicții care amenință unitatea comunității. Din perspectiva Buen Vivir-ului, nu este celebrat “cavalerul de industrie”, ””transformatorul naturii”, “cuceritorul de piețe globale”. Îi este preferat “îngrijitorul”, “mediatorul”, care reușește să contribuie la armonie și la unitate.

Modelul capitalist perturbă o comunitate promițându-i “dezvoltarea” și totodată destabilizează la nivel individual membrii acesteia ispitindu-i cu “bunăstarea”. Echilibrul persoanelor este astfel afectat fiindcă conceptul occidental de bunăstare este definit reducționist în termeni de posesie, de consum și de confort – deci el ia în considerare doar polul material al existenței, ignorându-l pe cel spiritual.

Prin urmare, nu trebuie să vedem în Buen Vivir un sinonim al bunăstării, fiindcă se disting radical. Buen Vivir-ul este inconciliabil cu obsesiile pe care capitalismul le inculcă cetățenilor în privința avuției private, consumului compulsiv și confortului bolnăvicios. Menirea sa este să restabilească echilibrul, afectat de aceste obsesii, difuzând în comunități valori relaționale esențiale care contribuie la armonie: reciprocitatea, recunoștința, convivialitatea. Pe scurt, Buen Vivir-ul înseamnă mai puține “lucruri” și mai multe “legături” – fiindcă acestea încarnează efectiv valorile relaționale în viața comunității.

Într-o comunitate în care mirajul individualist al bunăstării se dizolvă, modelul capitalist își pierde legitimarea ideologică. Când renunțăm la fascinația deșartă pentru acumulare și consum, practicile productiviste, extractiviste și speculative ale capitalismului nu se mai justifică. 

Conform viziunii indigene asupra lumii, Omul nu trăiește “în” Natură, ci el este “al” Naturii. Prin urmare, Buen Vivir-ul presupune că natura, atâta vreme cât este violată și prădată de capitalismul extractivist, nu poate oferi comunităților umane o viață bună. De aceea, Buen Vivir respinge imaginarul omului occidental, care îl detașează de natură și îl invită să o domine “de sus”. Antropocentrismul și utilitarismul, dominante astăzi în lumea occidentală, comit greșeala de a reduce natura la statutul de “mediu înconjurător” și de rezervor de “resurse” pentru nevoile omului, situat în centrul ei. Buen Vivir-ul consideră că, dimpotrivă, viața unei comunități umane în plenitudine, demnitate, fertilitate și echilibru are drept condiție necesară ca aceasta să se contopească în natură și să se raporteze la ea ca la o entitate sacră – personificată în zeița “Pachamama” (Pământul Mamă).

Pachamama nu este a priori nici bună, nici rea. Ca toate zeitățile andine, ea este ambivalentă și poate manifesta două personalități, una fertilă și generoasă, cealaltă mânioasă și răzbunătoare atunci când nu primește respectul ce i se cuvine. Relația între Pachamama și umani se află în ziua de astăzi într-un echilibru atât de precar încât orice acțiune a acestora care o va afecta ulterior riscă să atragă represalii cumplite. Așadar, promotorii extractivismului, speculei financiare, productivismului și consumismului sunt avertizați! 

Două concluzii

Ne-am propus să reflectăm la experiența emancipatoare pe care Buen Vivir-ul o cunoaște în America latină, mai întâi pentru că este vorba de un proiect politic autentic și concret, generat de culturile locale și încarnat în experiența lor istorică efectivă.

O primă concluzie pe care o tragem din această reflecție este că popoarele lumii pot folosi propriile referințe culturale și nu doar referințe universale – precum Drepturile Omului – pentru construcția unor alternative la modelul extractivist, productivist, consumerist și speculativ. Deseori, un popor dispune de un imaginar și de valori proprii care îl pot inspira în conceperea și realizarea unui proiect de societate alternativ. Deci are potențialul schimbării în el. Un proiect de societate va fi cu atât mai relevant pentru un popor, cu cât se înrădăcinează în matricea sa culturală.

Este adevărat că “o altă lume este posibilă”, dar construcția ei va fi un proiect cu atât mai realist și mai prolific cu cât se va baza pe concepții și valori semnificative, asumate și vii pentru grupurile umane aflate în căutarea emancipării. Dacă, dimpotrivă, principiile alese pentru realizarea schimbării dorite sunt dezîncarnate, aceasta riscă să rămână o abstracțiune îndepărtată. “Există o altă lume, dar este în aceasta”, spunea Paul Eduard. Asta ne arată Buen Vivir-ul – că putem găsi o lume nouă în cea deja existentă, cu condiția să o explorăm!

Buen Vivir-ul este un proiect încă în construcție și în căutarea unei legitimități mai largi. Principiile sale se răspândesc în America Latină, dar își găsesc un ecou tot mai mare inclusiv în cercurile de gândire occidentale. Noi credem că Buen Vivir-ul reflectă în primul rând istoria și realitatea sud-americană și nu este replicabil ca atare în Europa și, în particular, în România. Considerăm însă că “metoda” sa are vocație “inter-națională” și poate contribui, pe continentul nostru și în lumea întreagă, la apariția unor mișcări emancipatoare mai autentice – bine conectate între ele dar, în același timp, bine fundamentate în referințele culturale locale.

O a doua concluzie trasă din reflecția noastră asupra Buen Vivir-ului este că schimbarea dorită nu presupune neapărat austeritatea politicilor și ascetismul persoanelor. Contrar viziunii unor curente ecologiste, Buen Vivir-ul nu se înscrie în paradigma sacrificiului. El nu presupune un model privativ, ci dimpotrivă unul de plenitudine. El urmărește să aducă în comunități mai multă viață (“vivir”) și mai bună (“buen”), nu mai puțină și mai aspră.

În contextul de astăzi, diversele culturi ale lumii trebuie să își co-construiască un viitor sustenabil, care să le respecte autenticitatea – dar acest viitor trebuie să fie dezirabil! Deci atât universalismul abstract, cât și austeritatea trebuie relativizate. Fiindcă o altă formă de globalizare, decât cea a capitalismului neoliberal, va fi posibilă doar dacă va fi concepută și clădită cu bucurie și speranță!

Obiectivul nostru este o societate mondială fraternă, sustenabilă din punct de vedere ecologic, interculturală, convivială și veselă! Bucuria de a trăi (“la joie de vivre”) este indispensabilă scoaterii popoarelor din impasul și tristețea modelului extractivist, speculativ, productivist și consumist. Prin urmare, convivialitatea și bucuria de a trăi nu sunt “entertainement”, adică o modalitate pentru “ceva distracție, după munca istovitoare”, ci devine un principiu esențial de organizare a colectivității. Intr-o societatea a Buen Vivir-ului, munca însăși – mai ales ea! – este convivială și aduce bucurie!